TOPUL liceelor de top din Satu Mare, în funcție de notele la Bac și numărul celor care au promovat
Indiferent de cât de mult s-ar marșa pe ideea că toate liceele din municipiul Satu Mare sunt bune și pregătesc elevii la același nivel, lucru pe care nu îl contestăm, între acestea există o oarecare concurență, una deloc de neglijat, altfel toate târgurile de promovare a profilelor de studiu și alte acțiuni, nu și-ar avea rostul.
Astfel,d acă tot e concurență, se cuvine să realizăm și topul principalelor licee din municipiul Satu Mare, în funcție de rezultatele obținute de elevi la Bacalaureat.
Pentru al treilea al consecutiv, Colegiul Național Ioan Slavici se menține pe locul I, asta atât pentru cei doi elevi care au obținut media 10 la Bacalaureat, cât și datorită faptului că există doar 5 elevi care nu au reușit să promoveze examenul. Dacă cifrele absolute nu vă plac și vreți procente, se pot calcula ușor: au fost 177 de elevi care au susținut Bacalaureatul din care 172 l-au promovat. Este liceul cu cei mai mulți elevi înscriși la Bacalaureat.
Pe locul al doilea este o bătălie care am spune că le clasează la egalitate
Colegiul Național Doamna Stanca, acolo unde un elev a obținut media 9,9 la examen. Totodată, deși a avut 168 de înscrisi, 13 nu au reușit să promoveze examenul
Colegiul Național Mihai Eminescu are cea mai mare medie 9,86, nu departe de 9,9 de la Stanca, dar stă mai bine la capitolul promovați. A avut tot 168 de elevi înscriși dar doar 7 au fost respinși în urma examenului.
La Liceul German „Johann Ettinger” există un singur elev care nu a promovat examenul, dar numărul celor înscriși a fost doar de 44. Cea mai mare medie este de 9,75
Medii Mari s-au obținut și la Liceul Teologic , 9,71 dar au 24 de respinși din 54 78 de înscriși și la fel și la Colegiul Kolcsey, acolo unde sunt 32 de elevi care nu au promovat Bacul,m din 159, iar cea mai mare medie este de 9,6
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare