Record de spectatori în ediția din acest an a Street Music Festival

StreetMusic Festival în cifre: 3 zile pline, 7 locații, 100 de producții care ne-au tăiat respirația, aproape 50 de voluntari, peste 25 mii de spectatori.
În organizarea Primăriei Municipiului Satu Mare, al Centrului Cultural „G.M. Zamfirescu” și Asociației Culturale pentru Tinerii din Satu Mare, în perioada 1-3 iulie, s-a desfășurat o nouă ediție a unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente cultural-artistice din municipiu, StreetMusic Festival.
Cea de-a opta ediție a evenimentului a atras un număr record de vizitatori și spectatori, deoarece în cele trei zile de festival au fost alături de noi peste 25 mii de persoane care au savurat spectacolele artiștilor invitați de pretutindeni.
„StreetMusic Festival este evenimentul care dă plus valoare portofoliului nostru de evenimente și care prin specificul lui pune în valoare mai multe locații din municipiu și aduce multă culoare pe străzile sătmărene. Acest eveniment a oferit și în acest an reprezentanții artistice și de divertisment de bună calitate, iar reacțiile sătmărenilor este cel mai frumos feedback pe care îl putea primi la finalul festivalului”, a declarat primarul municipiului Satu Mare Kereskényi Gábor.
Vă împărtășim câteva date ce rezumă despre ediția din acest an:
- Aproximativ 25.000 de persoane au ieșit în locațiile amenajate pe parcursul evenimentului
- Artistul care a venit de la cea mai mare distanță a fost Eppai, din Japonia, mai exact din capitala Tokyo
- Formația cu cei mai mulți membri a fost: HuMen Brass Band și dansatorii, în total 18 membri
- La eveniment au lucrat împreună 48 de voluntari alături de echipa de organizare
- Organizatorii au consumat în total 1420 sticle de apă de 0.5 l
- Au fost realizate fotografii și înregistrări video de aprox. 600 GB.
- În cele 7 locații au fost utilizate aprox. 400 de elemente, obiecte de decor și recuzită, cu o greutate totală de cca. 12 tone
- Echipa StreetMusic Festival este într-o continuă creștere, vârsta medie voluntarilor și membrilor ce compun echipa de organizare este de 22 de ani, iar cea mai în vârstă persoană din echipă are 41 de ani.
La eveniment au participat peste 20 de artiști și muzicieni, care au avut scopul de a aduce zâmbete și bucurie pe chipurile spectatorilor. Aceștia provin din 10 țări diferite: România, Ungaria, Cehia, Finlanda, Polonia, Croația, Portugalia, Austria, Italia și Japonia.
Spectacolele și producțiile artiștilor au fost selectate și oferite publicului în așa fel, încât toate vârstele să găsească un program care să fie de interes, de la producții cu jocuri, dans și elemente acrobatice, până la spectacole muzicale care au atras mii de spectatorii, de toate vârstele.
Față de edițiile trecute, organizatorii au decis să nu mai desfășoare competiții între artiștii stradali, în afara concursului organizat în rândul publicului, care și-a putut vota artistul favorit pe rețeaua de socializare Facebook.
Concursul care a implicat doar votul publicului i-a avut ca și câștigători pe cei de la HuMen Brass Band, a căror spectacol a creat în toate zilele de festival o atmosferă extraordinară, chiar incendiară! Aici puteți vedea un scurt video despre producția lor: https://fb.watch/e2rv7KKpyt/
Organizatori: Primăria Municipiului Satu Mare, Centrul Cultural G.M. Zamfirescu, și Asociația Culturală pentru Tinerii din Satu Mare. Sponsorii evenimentului: Transpink și Ecomatrix. Partnerii evenimentului: Brela Int, Best Shop GSM, Partyservice, Romarta, Edmeea Trans, M-Sys, EdömÉR Medical Service.
Următoarea ediție a StreetMusic Festival va avea loc în perioada 7-9 iulie 2023.

ULTIMELE ȘTIRI
Accident între două motociclete pe strada Barițiu
Femeie căzută într-o fântână, în județul Satu Mare, salvată de pompieri
Sătmărean în vârstă, tâlhărit de alți doi sătmăreni - au intrat peste el în casă, l-au agresat și i-...
Vești bune: analize oncologice complexe la Spitalul Județean Satu Mare
Accident la Ambud - un biciclist a fost acroșat de o mașină
Un nou eveniment inedit în Satu Mare "O halbă de fericire" - organizat de Rotaract Club Satu Mare
Un sătmărean a primit un rinichi după 13 ani de așteptare
A apărut și primul accident pe Podul Transilvania - un șofer a "parcat" în stâlp
Locația perfectă de relaxare, la doar 25 de minute de municipiul Satu Mare
A fost atât de beat că nu a mai văzut pe unde conduce - accident produs de un sătmărean care „a înve...
Femeie reținută 24 de ore după ce a dat o spargere într-o locuință din Satu Mare de unde a furat un ...
Primele tăieri din cheltuielile publice: programul Rabla se suspendă
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare