Polițiștii au avut „clienți” cu nemiluita pe drumurile din județ – 7 au rămas fără permis

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat ieri, 04 iulie a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat aproximativ 190 de sancțiuni contravenționale.
Astfel, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare care au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, au aplicat aproximativ 190 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 45 000 de lei.
De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 7 conducători auto și au retras 4 certificate de înmatriculare.
Exemple:
- Șase conducători auto, cu vârste cuprinse între 32 și 57 de ani, au circulat cu viteze cuprinse între 103-153 km/h, pe sectoare de drum cu viteza maximă admisă de 50 km/h, respectiv 90 km/h.
- Un tânăr, de 25 de ani, aflat la volanul unui autoturism nu a acordat prioritate de trecere unui pieton aflat pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător.
Totodată, în cadrul activităților desfășurate polițiștii rutieri au identificat, în trafic, la volanul unui autoturism, o tânără, de 32 de ani, din Satu Mare, care nu avea drept de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România.
În cauză, verificările comtinuă sub aspectul sâvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

ULTIMELE ȘTIRI
Sătmăreancă de toată mândria: Locul I la un concurs de comunicări științifice, pe tema "Navigație și...
Succes răsunător! Sătmăreanul Istvan Kovacs va arbitra finala Ligii Campionilor
Etapa Națională a turneului de handbal feminin - gimnaziu, va avea loc în weekend la Satu Mare
Nuntași, la costum, puși să măture scările bisericii pentru că le-au trebui confetti la cununie
Avertisment al oamenilo legii cu privire la consumarea băuturilor energizante de către copii
Puștan iresponsabil - a produs un accident, a rănit un pasager din mașina lui dar a fugit de la locu...
Porți deschise, în 23 mai, la extensia din Satu Mare a Universității Tehnice din Cluj Napoca
Porțile pompierilor se deschide mâine pentru toți sătmărenii care vor să cunoască această meserie, c...
Cerșetori și vânzători de produse fake, luați în primire de jandarmi la Sâmbra Oilor
Trei persoane au fost interzise pe stadioane de către jandarmii sătmăreni, după meciul Olimpia - Min...
Ai un prieten! Ia-l cu tine la Energy Kardio Club și primește o reducere de bun venit din partea cen...
Doi tineri cu cinci doze de droguri asupra lor, prinși de jandarmi pe centura de ocolire
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare