Rămâne cum am stabilit. Centura de ocolire se inaugurează vineri dimineață în prezența premierului

Cum îi șade bine sătmăreanului când se mai mișcă ceva prin urbe, inaugurarea centurii a fost o intreagă telenovelă și un întreg ping-pong de apariții publice între politicieni.
Ca și instituție medie, am fost primul site de știri care am anunțat că centura de ocolire a municipiului Satu Mare se va da spre folosință în prima jumătate a lunii iunie, urmând ca deputatul Adrian Cozxma sp facă același anunț pe rețelele sociale, câteva zile mai târziu.
Doar că nu au mai trecut încă 1-2 zile, că primarul municipiului a apărut și el pe centura, în inspecție, anunțând că nu sunt șanse ca centura să se dea în folosință mai devreme de 2-4 săptămâni, căci ar trebui luată la pas si verificată și răsverificată.
Liniște și pace după acest anunș, pentru doar alte câteva zile, căci la începutul acestei săptămâni, deputatul Adrian Cozma anunța din nou că centura se va deschide circulației începând cu ziua de vineri, 8 iulie 2022.
Dar bucuria sătmărenilor a durat doar o zi, că a urmat un alt episod, cel de miercuri, în care cei de la Gazeta de Nord Vest anunțau din surse sigure că centura nu se mai deschide, că sunt nereguli și că deja crapă. Doar că nu erau neregulile semnalate la centura sătmărenilor ci la un alt drum de centură din țară.
Așa că, rămâne cum am stabilit, centura se inaugurează vineri 8 iulie, în prezența premierului Nicolae Ciucă, iar încă dinainte de prânz, aceasta va fi deschisă sătmărenilor, pe întreaga sa lungime de aproximativ 20 de km.

ULTIMELE ȘTIRI
Sătmărenii de la Caiac SMile aduc din nou culoare pe lacul Chios din Parcul Central cu ocazia Zilelo...
Tânără accidentată pe trecerea de pietoni de o mașină condusă de un pensionar
Șoferiță prinsă cu 20.000 de țigări de contrabandă în mașină, în cadrul unei opriri pentru un contro...
Violatorul din Negrești a ajuns în arest 30 de zile - detalii înfiorătoare prezentate de Parchetul d...
Un copil de 10 ani a murit în accident - Detaliile accidentului de la Doba
Accident grav în Doba - o persoana e rănită, circulația e blocată
Încă o primăriei își face dispensar modern, cu cabinete medicale și spațiu pentru farmacie - confor...
Seară de jazz la Satu Mare. Concert de lansare a albumului Sárik Péter Trió și Szőke Nikoletta
Echipa de handbal feminin din Livada e vicecampioană națională la handbal feminin gimnaziu
Un nou brand de pălincă din Țara Oașului cucerește România: e prezent în aeroporturi și restaurante ...
Zona de agrement din judetul Satu Mare de care sigur nu știai - e un colt de rai in mijlocul pădurii
E oficial numele noului pod din municipiul Satu Mare! Te-ai gândit la acest nume?
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare