Deputatul Panait sprijină medicii de familie care vor să-și modernizeze cabinetele prin PNRR

PNRR pune la dispoziția medicilor de familie câte 45.000 euro pentru achiziționarea de echipamente medicale, respectiv câte 15.000 euro pentru renovarea cabinetelor medicale.
Știu foarte bine faptul că în primul rând județul nostru nu dispune de suficiente dispensare (aici vorbesc despre mediul rural), însă puținele pe care le avem putem să le modernizăm acum din bani europeni. Îmi doresc foarte mult să creștem condițiile și să dispunem de cât mai multe servicii, de aceea sunt aici pentru a vă sprijini în tot demersul.
Mai exact, la sediul filialei USR Satu Mare, respectiv a biroului meu parlamentar, ne vom afla zilnic în următoarele două săptămâni pentru a vă ajuta la întocmirea documentației până în punctul în care aplicați pentru finanțare. Totul în mod gratuit!
Două săptămâni au mai rămas, așa că nu ezitați să ma contactați. în privat, la numărul de telefon +40749177516 sau în audiență la biroul meu parlamentar pe www.panait.ro – pentru programare. Haideți să modernizăm cabinetele medicale din județ la standarde europene!
Dragi sătmăreni, vă rog să vorbiți cu medicii voștri și să îi anunțați de această șansă! Distribuiți postarea, e important să afle cât mai multă lume
Sursa: Radu Panait
