Adăpostul de noapte, suprasolicitat de cereri. Se caută solutii pentru un nou adăpost

Grupul de lucru în asistență socială sătmăreană, GLASS, coordonat de Direcția de Asistență Socială Satu Mare, s-a reunit joi, 4 august, într-o nouă întâlnire de lucru.
Printre probelemele discutate s-a numărat și situația persoanelor fără adăpost. Lipsa asigurării medicale a persoanelor fără adăpost, dificultatea gestionării cazurilor în care persoanele fără adăpost au probleme psihice, vidul legislativ în acest domeniu și necesitatea existenței unui centru rezidențial la nivel județean care să acopere nevoile persoanelor aflate în această situație, au fost doar câteva dintre problemele identificare pentru care se caută soluții.
,,Adăpostul de Noapte este singurul de acest fel din județ, însă noi nu putem oferi cazare și persoanelor care vin din alte localități, pentru că nu ne permite legislația. Ar fi nevoie de un centru rezidențial județean, astfel încât persoanele care sunt identificate pe stradă și suferă de boli psihice, să primească îngrijire și asistență acolo.
Direcția de Asistență Socială are în vedere să extindă spațiul Adăpostului de Noapte, motiv pentru care căutăm soluții de finanțare europeană, însă deocamdată nu există axe de finanțare deschise pentru acest sector de activitate”, a declarat directorul Direcției de Asistență Socială, Adrian Balaj.
Întâlnirea de lucru s-a încheiat cu intervenții punctuale, fiind notate serviciile ce s-ar putea dezvolta în viitor, astfel încât să fie acoperite nevoile persoanelor fără adăpost. Totodată, cei prezenți au subliniat necesitatea de a continua acțiunile de prevenție, astfel încât, în anii care urmează să nu ne confruntăm cu un val de oameni fără adăpost în stradă.
GLASS este format din mai multe instituții, ONG-uri și fundații care fac echipă pentru a găsi soluții la problemele sătmărenilor aflați în situații vulnerabile. Întâlnirea de joi continuă seria evenimentelor de lucru care au demarat în luna februarie a anului în curs.

ULTIMELE ȘTIRI
Sătmărenii de la Caiac SMile aduc din nou culoare pe lacul Chios din Parcul Central cu ocazia Zilelo...
Tânără accidentată pe trecerea de pietoni de o mașină condusă de un pensionar
Șoferiță prinsă cu 20.000 de țigări de contrabandă în mașină, în cadrul unei opriri pentru un contro...
Violatorul din Negrești a ajuns în arest 30 de zile - detalii înfiorătoare prezentate de Parchetul d...
Un copil de 10 ani a murit în accident - Detaliile accidentului de la Doba
Accident grav în Doba - o persoana e rănită, circulația e blocată
Încă o primăriei își face dispensar modern, cu cabinete medicale și spațiu pentru farmacie - confor...
Seară de jazz la Satu Mare. Concert de lansare a albumului Sárik Péter Trió și Szőke Nikoletta
Echipa de handbal feminin din Livada e vicecampioană națională la handbal feminin gimnaziu
Un nou brand de pălincă din Țara Oașului cucerește România: e prezent în aeroporturi și restaurante ...
Zona de agrement din judetul Satu Mare de care sigur nu știai - e un colt de rai in mijlocul pădurii
E oficial numele noului pod din municipiul Satu Mare! Te-ai gândit la acest nume?
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare