Taximetrist sătmărean, 72 de ani, luat pe sus de polițiști după ce a agresat o femeie
În cursul acestei zile, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați de către un sătmărean, de 44 de ani, despre faptul că, atât el, cât și soția acestuia de 32 de ani, ar fi fost agresați, în trafic, de către un bărbat.
Ca urmare a verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă.
Astfel, în urma unui conflict spontan, în trafic, un bărbat, de 72 de ani, din Satu Mare, i-ar fi agresat fizic pe cei doi, distrugând totodată, telefonul mobil al femeii.
Polițiștii rutieri au procedat la reținerea permisului de conducere al bărbatului de 72 de ani, pentru comportament agresiv în trafic și au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 1 850 de lei pentru circulația cu un autovehicul pe trotuar, respectiv adresare de înjurii.
Totodată, față de bărbatul agresiv, polițiștii de investigații criminale efectuează verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri sau alte violențe și distrugere.
Recomandăm conducătorilor auto să adopte un comportament decent, în trafic și nu numai.
Totodată, un stil de conducere reactiv-preventiv, contribuie la siguranța tuturor participanților la trafic.
Conștientizarea riscurilor în traficul rutier, precum și responsabilizarea individuală are
ca rezultat un climat de liniște și siguranță în comunitatea din care fiecare dintre noi facem parte!
ULTIMELE ȘTIRI
Cum s-a produs accidentul din Sarauad, în care o femeie a fost rănită
Incendiu pornit de la horn la acoperișul unei case din Satu Mare
Sătmărenii sunt încântați de pârtia de la Luna Șes - multi schiori și multe cuvinte de laudă
Accident în județul Satu Mare - patru autoturisme implicate
Prețuri uriașe cu care sătmărenii vând moneda de 100 lei din anii '90
Liberalii îl numesc pe prefectul Tibil "Un român împotriva românilor" după ce ieri nu s-a intonat im...
Accident pe strada Martirilor Deportați - un puști a călcat prea tare pedala de accelerație
După o săptămână, polițiștii au descoperit cine a fost șoferul care a căzut cu mașina în vale - e al...
Opinie! De grija horei, angajații statului au uitat de imn la Mica Unire
Sute de persoane controlate de polițiștii de frontieră, pe rutele spre punctele de trecere a frontie...
Sute de persoane au sărbătorit Mica Unire în Satu Mare
De săptămâna viitoare municipiul Satu Mare va avea viceprimar
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare