Ne pregătim de alegeri în acest an? Peste 40 de primării din țară nu au primari – 2 cazuri și în județul nostru

Autoritatea Electorală Permanentă a introdus pe ordinea de zi a unui ședinșe de Guvern din luna iunie încă, un subiect destul de arzător la nivelul întregii țări. 40 de localități au nevoie să organizeze alegeri parțiale pentru funcția de primar, după ce mandatul acestora a încetat din varii motive: demisie, condamnare, demitere sau deces.
Ba chiar intr-o localitate din țară nu există nici Consiliu Local, după ce acesta a fost dizolvat. Guvernul a discutat subiectul, dar nu s-a a ajuns la o concluzie finală, singurele informații oferite până acum fiind acelea că s-ar putea organiza alegeri în urma parte din acest an, după campania agricolă de toamnă.
În județul Satu Mare ar urma să se organizeze alegeri parțiale în două localități.
Prima este Racșa, acolo unde nu există primar încâ din 2021 de la decizia ANI rămasă definitivă, prin care primarul Toma Betea a fost destituit din funcție pentru conflict de interese.
Pentru aceeași acuzație, o faptă săvârsită cu mai bine de 4 ani în urmă, urmează să fie demis și primarul din Santău, Sergiu Silaghi, urmând ca și acesta să lase liber fotoliul de primar.

