DUpă ce i-a râs o țară întreagă, au plătit consumația prin curier. Cei care „au dat pagubă” unui restaurant din Satu Mare, au plătit nota

O șară întreagă a râs de ei și de gestul lor, de a mânca fără să plătească și intr-un final i-a prins rușinea. Este vorba de familia care a fugit dintr-un restaurant din municipiul Satu Mare, fără să plătească nota de plată.
Totul s-a intamplat la finalul săptămânii trecute, când familia formată din 2 adulți și 3 copii s-a oprit in drum spre Vama Petea la un restaurant, unde au mâncat pe săturate, dar au plecat într-un moment de neatenție al personalului, fără să achite consumația, ba chiar au furat și două ape din frigider.
”Aceste persoane au făcut în seara asta o consumație la un restaurant din Satu Mare și au plecat fără să plătească. La ieșire au mai sustras două sticle de apă. Este vorba despre tipul cu tricou alb și doamna în rochie neagră. Cine ne ajută va avea o cina gustoasă din partea restaurantului. Vă mulțumesc”, a fost mesajul reprezentanților restaurantului.
După ce știrea cu ei a făcut înconjorul țării și a ajuns să fie văzută și de rudele din Iași, oamenii s-au rușinat și au trimis banii pentru consumație, prin curier, la restaurant, ba chiar au lăsat și bacsis.
