Dacă se vrea, se poate! O mare problemă a locuitorilor din comuna Păulești, rezolvată cu ambiție și implicare

Locuitorii comunei Păulești care domiciliază în localitățile Amați, Rușeni și Hrip aveau de făcut până acum un ocol prin municipiul Satu Mare pentru a ajunge a primăria din comună pentru a-și rezolva diverse situații. Asta însemna kilometri în plus și automat costuri în plus.
Problema lor a fost rezolvată de conducerea primăriei Păulești, fiind nevoie doar de implicare și ambiție. Două drumuri noi fac legătura între satele comunei, ambele facilitând accesul locuitorilor spre Păulești.
„În trecut pentru a veni în Păulești la primărie, din satele Amați, Hrip sau Rușeni, trebuia să ocolești prin municipiul Satu Mare. În urma investițiilor realizate, azi se poate circula pe drumuri comunale asfaltate care leagă satele între ele. După finalizarea comunicației dintre Ambud- Amați (DC 96, Calea Basarab, 4 km ) de curând s-a finalizat cea dea doua comunicație ce leagă satele Ambud -Hrip (DC 96 Calea Alexandru cel Bun, 7,6 km )”, transmite primarul Bontea Zenoviu
