Deputatul Cozma despre „Masă Caldă”: „Sper să implementăm acest program în majoritatea școlilor din mediul rural”

De-a lungul timpului autoritățile locale și centrale au încercat diverse variante de a descuraja absenteismul și abandonul școlar în rândul elevilor din mediul rural, acolo unde mulți copii ajung să se lase de școală din cauza lipsurilor de acasă.
Una dintre metodele testate anii anteriori, programul „Masă Caldă” prin care elevii primesc în fiecare zi o masă caldă în timpul orelor, ceea ce îi încurajează pe aceștia să se prezinte la orele de curs.
Deputatul Adrian Cozma anunță că acest program se dorește să se extindă anii viitori, după ce anul acesta programul a ajuns în șase școli din județ.
„Copiii din comunele Bogdand, Sauca, Orașul Nou vor beneficia de masă caldă!
Am extins astăzi programul „Masă caldă” în cele trei comune și sper să implementăm acest program în majoritatea școlilor din mediul rural. Educația e în primul rând și această măsură are multe avantaje ce țin și de sănătatea copiilor și de o conștientizare mai bună în rândul părinților față de importanța educației timpurii și nu numai.
In județul Satu Mare următoarele școli vor beneficia de programul ”Masă caldă”:
Școala Gimnazială ”Viorel Sălăgean” Beltiug – 403 elevi;
Școala Gimnazială Terebești – 295 elevi;
Școala Gimnazială ”Bem Jozsef” Cărășeu – 154 elevi;
Școala Gimnazială Socond – 612 elevi;
Școala Gimnazială Acâș – 434 elevi;
Școala Gimnazială Culciu Mare – 212 elevi.
E important să aducem copiii la școală și să stimulăm învățătura și educația prin toate mijloacele posibile. Un copil educat e un viitor adult câștigat!”, transmite deputatul Adrian Cozma

ULTIMELE ȘTIRI
Impresionant! Sătmăreanul Dan Ursa a slăbit 17 kg în 3 luni la Survivor, în jungla
N-au minte nici la bătrânețe. Doi frați (73 și 80 ani) din județul Satu Mare s-au bătut din cauza av...
Un sătmărean din zona Tășnad s-a sinucis după ce a fost acuzat ca și-a violat fiica de 12 ani
Sătmăreancă bătută până i-au picat dinții. Totul s-a întâmplat în fața unei școli
Profesorii care dau medicații trebuie să aibă casă de marcat sau POS și să plătească impozite - noul...
Un sătmărean a profitat de o mașină găsită deschisa și a furat telefonul mobil dinăuntru
Vineri se deschide Târgul de Paște de la Satu Mare
Două șoferițe s-au grăbit cu ciocota de Paște și s-au „ciocănit” cu mașinile, în sensul de la Lidl d...
Clinica MentaLife - Ingrijire medicala personalizata si moderna pentru pacientii din Satu Mare
Cum a fost prins un șofer sătmărean că vindea din motorina firmei, direct în stațiile peco
EXCLUSIV! Instanța dă peste cap planurile UDMR la Spitalul Județean. Adrian Marc e out
Elev prins la simularea de Bac încercând să copieze. A fost dat afară din examen