Schimbă PET-ul cu biletul. Campanie de reciclare la Satu Mare – primiți un bilet de autobus

Soluții pentru reciclare s-au tot încercat, ani la rând, sub diferite forme, unele copiate din străinătate, altele inventate de noi, dar fără finalitatea dorită, aceea de a nu mai vedea ambalaje și flacoane pe marginile drumurilor.
Cei de la Asociația Cutezatorii Munților împreună cu Kaufland încearcă o nouă campanie în județul Satu Mare, care se va desfășura vineri în Satu Mare. Aceștia le propun sătmărenilor bilete de autobus în schimbul a cinci recipiente reciclate, fie ca vorbim de flacoane, sticle sau doze de aluminiu.
„Vineri, 16 septembrie 2022, Satu Mare intra în campania Schimba PET- ul cu biletul!
Te așteptam în parcarea magazinelor Kaufland din Satu Mare, între orele 9-17, unde voluntarii noștri îți vor oferi în schimbul a 5 ambalaje reciclabile tip PET, sticle sau doze de aluminiu, un bilet de autobuz de 2 călătorii.”, transmit cei de la Asociația Cutezatorii Munților.
