Limitatoare de viteză în Odoreu, pentru reducerea accidentelor și protejarea pietonilor

Pe raza comunei Odoreu au avut loc în ultimele luni mai multe accidente rutiere, unele cu victime. Drumul bun, drept, îi îndeamnă pe mulți să calce pedala de accelerație peste limită sau ceva mai mult decât ar trebui încât să poată opri în condiții de siguranță în cazul unui pericol.
Pentru a reduce viteza de deplasare pe raza localității, cu scopul de a reduce astfel și numărul de accidente dar și să protejeze pietonii, Consiliul Local Odoreu a decis instalarea de limitatoare de viteză.
„In urma numeroaselor accidente rutiere petrecute pe drumul national care traverseaza comuna Odoreu si in urma adreselor depuse de catre cetatenii comunei afectati de aceste accidente, pentru evitarea unor viitoare neplaceri cauzate de catre soferi si nu numai, Consiliul Local Odoreu a aprobat instalarea unor limitatoare de viteza pentru a proteja pietonii si participantii la trafic. Aceste limitatoare vor descuraja excesul de viteza si speram ca vor limita numarul evenimentelor rutiere.
STOP ACCIDENTELOR ! VIATA ARE PRIORITATE !”, transmite primăria Odoreu
