OPINIE! Când instituțiile statului comunică prost, presa își ia la m**e – Cazul Cinque BistroE

Nu înțelegeți nimic din titlu și cum bine asta? Stati că vă explicăm imediat.
Luni am primit un comunicat de la Opc în care scrie negru pe alb ca au oprit activitatea restaurantului în cauză, din cauza problemelor găsite, până la repararea lor.
Noi, presa, haini cum ne știți, am băgat mare și titluri cu care sa va facem sa deschideți articolul, ca doar la urma urmei din asta trăim, din accesări „restaurant închis”, „Inspectorii au pus lacătul pe restaurant” etc.
No, asta am primit, cu asta am lucrat, ca informației.
Numa că această comunicare a Opc a fost extrem de deficitara din mai multe puncte de vedere. Totul a avut loc joi, da na, după un control în care dai cu pixul pe o foaie, e prea greu sa mai și scri un comunicat, asa ca el a fost scris vineri.
N-ar fi o problema, doar ca după ce a fost scris, a fost trimis la București pentru aprobat. Dar vinerea e zi scurta, și n-a venit acceptul până luni, când a fost și trimis presei comunicatul.
Doar ca OPC a omis sa mai zică și detaliile importante, ca au închis doar bucătăria, temporar, și ca de fapt a doua zi a fost deja totul pus la punct și s-a dat drumul la activitate.
Și uite asa, noi, presa, ne-o luăm la M**e din cauza unei instituții ale statului incompetente și defecte, tocmai de la cei de la care se presupune ca presa ar trebui să își câștige banii.
Și ca să fie înțeleasă treaba, acest material nu vine ca urmare a vreunei colaborări între noi și Cinque Bistro, pentru ca nu avem un contract de promovare cu ei și nici ofertă nu le-am trimis ca să le spălăm imaginea printr-un astfel de material.
