Certat cu legea în Austria, un bărbat a crezut că scapă dacă ajunge în România. L-au prins polițiștii la Petea
Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Petea au identificat un cetăţean român pe numele căruia era emis, de către autorităţile din Austria, un mandat european de arestare.
Aseară, în jurul orei 19.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pe sensul de ieșire din ţară un cetăţean român, în vârstă de 38 de ani, domiciliat în județul Iași.
Cu ocazia formalităţilor de frontieră, la controlul efectuat de către colegii noştri s-a constatat că pe numele acestuia a fost emis un mandat european de arestare, de către autorităţile austriece, bărbatul fiind condamnat pentru săvârșirea de infracţiuni contra proprietății.
Persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
ULTIMELE ȘTIRI
Sătmărean dispărut de acasă! L-a văzut cineva în ultimele 2 zile?
Cursuri gratuite de parașutism, la Aeroclubul Satu Mare
Polițiștii nu au putut stabili cine a condus mașina căzută în râu la Vama
Sătmăreni prinși la furat motorină în parcările de camioane în Italia - au fost încătușați pe loc
Primele declarații ale lui Mani Gyenes după Dakar 2025 "Nu-mi vine să cred"
Detaliile intervenției pompierilor la mașină văzută în râu la Vama
Accident grav în comuna Vama - 3 victime și mașina în râu
Percheziții numeroase in județ la persoane acuzate de fals privind identitatea
Primarul din Carei, Monica Kovacs anunță că secțiile de Neonatologie și Maternitate își reiau activi...
Parcul Liniștii (Tosca) a intrat în reabilitare - primele utilaje sunt deja prezente
Restaurant Miorița - centrul evenimentelor din viața ta
Program de funcționare nou la Luna Șes, adaptat cerințelor publicului
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare