Cunoști un profesor deosebit? Nominalizează-l la Premiul Mentor. 7 sătmăreni au primit până acum acest premiu

Zece profesori și antrenori vor primi și în acest an Premiul Mentor pentru excelență în educație. Premiul constă dintr-un trofeu realizat de artistul sticlar Ioan Nemțoi și o sumă în valoare de 8.000 de lei. Nominalizările se depun online până în 31 decembrie 2022 pe https://pentrucomunitate.ro/ro/mentor
Programul se organizează anual, începând din 2010, din dorința de a atrage atenția opiniei publice asupra acelor profesori, educatori, antrenori, mentori, care au avut un rol important în viața discipolilor lor, au descoperit și au lansat tinere talente, care le-au sprijinit din umbră primii pași, al căror devotament și entuziasm au contribuit esențial la dezvoltarea, punerea în valoare a talentelor lor.
Programul este organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile asigurate de Compania MOL România.
Pot fi nominalizați acei profesori, antrenori, mentori care au reușit și reușesc să stimuleze copii talentați, care îi pregătesc pentru a face față competițiilor, care caută în permanență posibilitățile lor de dezvoltare. Organizatorii doresc să fie nominalizați acei profesori, antrenori, mentori a căror excelență educativă a condus generații întregi spre succes, a căror activitate însă a rămas în umbră, fără recompense morale sau materiale în măsura valorilor realizate.
Dacă îi cunoașteți, nominalizați-i la Premiul Mentor pentru excelență în educație.
Orice persoană poate să facă o nominalizare atât în nume propriu cât și în numele unui grup.
Detalii și formular de nominalizare se găsesc pe site-ul Fundației Pentru Comunitate – https://pentrucomunitate.ro/ro/mentor
Gala Premiilor Mentor se va organiza în primăvara anului viitor la sala Amfiteatru de pe acoperișul Teatrului Național București.
Laureații Premiului Mentor din Satu Mare:
2018 – Koczinger Éva, profesor de matematică – https://youtu.be/CDLE2KM4E4o
2016 – Csiszár Ferenc, antrenor de scrimă – https://bit.ly/3eegFzX
2014 – Nyiri Zoltán, profesor de pictură – https://bit.ly/3rwHaUp
2013 – Boga Katalin, profesor de fizică – https://bit.ly/3RCMXlY
2012 – Mărneanu Ioan, profesor și antrenor atletism – https://bit.ly/3fKczQH
2012 – Franczia Katalin, profesor de matematică – https://bit.ly/3V1Xbz7
2011 – Dolóczki Márta, învățător – https://bit.ly/3ea0Pqa

ULTIMELE ȘTIRI
Sătmărenii de la SavElectro, parteneri BookLand într-un amplu proiect de modernizare de școli
Sătmărean prins cu droguri comandate de pe internet și aduse în țară cu curierul
Interpretul Ghiță Botoș mulțumește sătmărenilor care s-au implicat în lupta lui cu boala
Deputatul Mircea Govor cere o strategie națională pentru combaterea bullyingului din școli
O brutărie din Tășnad a fost închisă de ANPC - multe nereguli constatate
Akcent te așteaptă la Restaurant Capricci - fără trandafiri, dar cu un show de zile mari
Pălinca de Satu Mare a ajuns pe cele mai mari aeroporturi din România
Bătrâna Dacie a lui Ovidiu s-a stricat în Las Vegas, înainte de finalul aventurii
Deputatul Magyar Lorand anunță un program de sprijin guvernamental pentru legumicultori
Doi sătmăreni au fost reținuți pentru contrabandă
Un nou focar de pestă porcină africană în județul Satu Mare
14 containere pentru deșeuri textile au fost amplasate în municipiul Satu Mare
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare