Trei certificate de înmatriculare reținute de inspectorii RAR pentru cauciucuri și fum, pe raza județului Satu Mare

La data de 7 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Satu Mare au desfășurat activități specifice pe DN 19A, în localitatea Dorolț, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român Satu Mare, în vederea identificării conducătorilor auto ale căror vehicule produc zgomote care depășesc pragul fonic impus de lege, cele care emană noxe peste limita maximă admisă, care prezintă defecțiuni tehnice, cele care au aplicate folii neomologate, precum și cele care au valabilitatea inspecției tehnice expirată.
În cadrul activităților desfășurate, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale și s-a luat măsura retragerii a 3 certificate de înmatriculare, pentru anvelope de alte dimensiuni montate pe autovehicul și pentru emisie de noxe peste limita legală admisă.
Cu acest prilej, polițiștii rutieri atrag atenția tuturor participanților la traficul rutier că au obligația de a respecta toate normele rutiere legislative aflate în vigoare, în vederea asigurării și menținerii unui climat de siguranță al traficului rutier.
De asemenea, astfel de acțiuni vor fi puse în aplicare și pe viitor, pentru a descuraja adoptarea unui comportament rutier neadecvat pe drumurile publice, întrucât conduita unui conducător auto trebuie să rămână una corectă și, totodată, să dovedească respect pentru ordinea și liniștea publică.

ULTIMELE ȘTIRI
Verificări la sânge la punctele de trecere a frontierei din judetul Satu Mare
Sătmărean, 20 de ani, reținut pentru trafic internațional de droguri - le ascundea printre alimente
Delegația sătmăreană a PSD i-a dat votul de încredere lui Sorin Grindeanu pentru a conduce partidul
Kereskenyi Gabor a fost reales președinte al organizației municipale a UDMR
Taximetristii, luați la „puricat” de polițiști și inspectorii RAR
Încă un weekend cu vieți salvate la Spitalul Județean Satu Mare
Sătmărenii fură orice, chiar și ce le trebuie, cum ar fi o trusă dintr-o ambulanță
Percheziții în Satu Mare într-un dosar de înșelăciune - camerele de supraveghere pentru șantiere nu ...
Fără taxă de timbru la divorț pentru victimele violenței în familie. Adrian Cozma "Un act de justiți...
Șofer beat bine, prins la volan în Viile Satu Mare
Sătmărean luat de acasă și dus direct in arest
Sătmărenilor nu prea le place cartea de legislație rutieră - doar unul din trei a luat "sala" pentru...
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

