O sătmăreancă a făcut o mică avere după ce a spart o farmacie. Nu a apucat să se bucure de bani că a fost prinsă
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale- Poliția Municipiului Satu Mare efectuează cercetări față de o tânără, de 27 de ani, din Satu Mare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
În fapt, în cursul lunii august a.c., tânăra ar fi pătruns în incinta unei societăți situate în municipiul Satu Mare, având ca obiect de activitate comerț al produselor farmaceutice, de unde ar fi sustras, fără drept, mai multe plicuri, conținând diferite sume de bani, cauzând un prejudiciu total, de peste 85 000 de lei.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana în cauză, iar în vederea completării probatoriului a fost desfășurată o percheziție domiciliară, la locuința acesteia.
Verificările în cauză continuă în dosarul penal întocmit, în vederea documentării întregii activități infracționale ale tinerei.
ULTIMELE ȘTIRI
Accident pe strada Martirilor Deportați - un puști a călcat prea tare pedala de accelerație
După o săptămână, polițiștii au descoperit cine a fost șoferul care a căzut cu mașina în vale - e al...
Opinie! De grija horei, angajații statului au uitat de imn la Mica Unire
Sute de persoane controlate de polițiștii de frontieră, pe rutele spre punctele de trecere a frontie...
Sute de persoane au sărbătorit Mica Unire în Satu Mare
De săptămâna viitoare municipiul Satu Mare va avea viceprimar
Apel la rugăciune pentru sătmăreanul Korodi Cătălin, atacat de cancer și aflat în fața unei interven...
Accident pe Drumul Odoreului -o mașină făcută zob
Așteptarea a luat sfârșit! Mâine are loc prima îmbarcare din noul terminal al Aeroportului Satu Mare
Accident pe Podul Decebal - circulația blocată pe un sens de mers
19 proprietari de animale de companie, amendați de Poliția Animalelor in această săptămână
"Rugăciune pentru Satu Mare" evenimentul solemn care coagulează toată comunitatea sătmăreană
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare