Sătmărean mort în Austria, în timp ce se afla pe un șantier. E multă durere în Călinești Oaș

Un sătmărean în vârstă de 39 de ani și-a găsiut sfârșitul în timp ce căuta un viitor mai bun pentru el și familia lui. Bărbatul a decedat în timp ce se afla la muncă.
Acesta lucra la înălțime, la 12 metri, iar în timp ce își desfășura activitatea plafonul de beton de sub el s-a rupt iar bărbatul a căzut în gol. Originar din Călinești, acesta a lăsat în urmă doi copii
„Cu multă durere în suflet anunțăm plecarea timpurie din această lume a lui Vasile Ștefuț, un credincios vrednic al parohiei noastre.
Unii dintre dumneavoastră l-au zărit ultima oară la slujba de duminică, de la care era nelipsit.
Pe Vasile îl cunosc de când s-a stabilit în St. Pölten, găsindu-și locuință chiar în apropierea bisericii. Era un om deosebit de vrednic și de priceput. În anul 2019, când s-a instalat catapeteasma la biserică, a muncit cu multă osârdie alături de echipa de meseriași. S-a implicat foarte mult ca să se realizeze un lucru frumos pentru casa lui Dumnezeu. Va fi pomenit de acum la toate slujbele noastre din Biserică.
În întâlnirile noastre mi-a povestit și de biserica la care mergea odinioară în Italia, dar și de bisericile din țară.
În locuința sa am fost primit de fiecare dată cu multă bucurie. Era foarte mândru de familia lui, pe care o iubea foarte mult. Avea un suflet minunat și blând.”, transmit cei de la biserica ortodocsa din St Polten

ULTIMELE ȘTIRI
Sătmărenii de la SavElectro, parteneri BookLand într-un amplu proiect de modernizare de școli
Sătmărean prins cu droguri comandate de pe internet și aduse în țară cu curierul
Interpretul Ghiță Botoș mulțumește sătmărenilor care s-au implicat în lupta lui cu boala
Deputatul Mircea Govor cere o strategie națională pentru combaterea bullyingului din școli
O brutărie din Tășnad a fost închisă de ANPC - multe nereguli constatate
Akcent te așteaptă la Restaurant Capricci - fără trandafiri, dar cu un show de zile mari
Pălinca de Satu Mare a ajuns pe cele mai mari aeroporturi din România
Bătrâna Dacie a lui Ovidiu s-a stricat în Las Vegas, înainte de finalul aventurii
Deputatul Magyar Lorand anunță un program de sprijin guvernamental pentru legumicultori
Doi sătmăreni au fost reținuți pentru contrabandă
Un nou focar de pestă porcină africană în județul Satu Mare
14 containere pentru deșeuri textile au fost amplasate în municipiul Satu Mare
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare