Cetățean cu permis american, fără drept de a conduce în România, oprit la Urziceni
La volan fără drept de a conduce pe teritoriul României
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni efectuează cercetări în cazul unui bărbat care a prezentat la control un permis de conducere ce nu-i dă dreptul de a conduce pe teritoriul României.
Ieri, 14 octombrie a.c., la ora 22.55, în Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, județul Satu Mare, s-a prezentat pe sensul de ieșire din România, un bărbat în vârstă de 62 de ani, având dublă cetățenie – maghiară și americană.
Acesta se afla la volanul unui autoturism marca BMW, având aplicate plăcuțe de înmatriculare specifice Ungariei. La controlul de frontieră, printre documentele prezentate, a fost și permisul de conducere eliberat de autoritățile din California – S.U.A. Cu această ocazie, colegii noștri au constatat faptul că persoana nu deține permis de conducere internațional și că documentul prezentat la control nu-i dă dreptul de a conduce pe teritoriul României.
În acest caz, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare