Directorul care a lovit o elevă poată scăpa doar cu o mustrare scrisă. Depinde cine-i verifică faptele
Incidentul de la liceul Ioniță G Andron din Negrești Oaș a pornit o revoltă în mediul online la adresa directorului care a lovit peste față o elevă pentru că utiliza un extinctor incorect. Speriat de amploarea fenomenului din online, directorul s-a prezentat de bună voie la Inspectoratul Școlar pentru a prezenta cursul evenimentelor, iar acum își așteaptă pedeapsa, care va fi stabilită de o comisie din cadrul inspectoratului.
Directorul poate scăpa ieftin, doar cu o mustrare, dacă colegii săi de breaslă consideră că e normal să ai scăpări sau nervi pe care să-i revarși pe elevi.
„Este un eveniment regretabil. În data de 14 octombrie domnul director a venit sa ne prezinte evenimentul. La nivelul inspectoratului am constituit o echipă care să verifice ce s-a intamplat.
Regretam astfel de situatii, ca nu sunt conforme cu directiile trasate de inspectorat. Probabil s-a speriat, a fost o furie de moment. A luat legatura cu părintii fetei si cred că s-a lămurit din acest punct de vedere situatia.
Echipa inspectoratului va realiza un raport si in functie de acest raport vom vedea dacă se impun sancțiuni disciplinare. ”, a afirmat pentru TV1 Satu Mare inspectorul școlar Anișoara Boitor.
Conform codului muncii pot fi diverse sancțiuni, de la mustrare scrisă la desfacerea contractului de muncă.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare