Adelin Ghiarfaș a pierdut în fața PNL la Comisia de Onoare și Arbitraj: „O țeapă dată partidului prin acest om”
Viceprimarul Adelin Ghiarfaș a fost exclus definitiv din PNL. După o serie de decizii, demne de o telenovelă, decizii pornite de la nivel local, din organizația municipală și până la Comisia Națională de Onoare și Arbitraj, Adelin Ghiarfaș a primit sentința finală din partea partidului: nu mai este membru.
Decizia a fost luată în unanimitate, dar viceprimarul, care nu mai are sprijinul partidului, nu se lasă și atacă partidul în instanță.
„Am înțeles că a intentat o procedură în instanță, prin care să ne spună că tot ne iubește, chiar dacă a fost exclus în unanimitate”, afirmă președintele PNL, Adrian Cozma.
Acesta mai afirmă că în acest moment, postul pe care îl ocupă Adelin Ghiarfaș este doar din asumarea pe care și-au luat-o cei de la UDMR, pentru că viceprimarul nu mai are calitate de membru de partid și cu atât mai puțin susținere politică din partea partidului.
„Dânsul e acolo astăzi, asumat de UDMR, nu e membru PNL, e o unealtă a lor. PNL prin conducătorii pe care i-a avut atunci, când de pe locul 10 l-au urcat pe 4 pe lista de consilieri locali, au dat o țeapă partidului cu acest om.
Probabil am greșit și eu când l-am crezut și i-am dat crezare și l-am susținut politic pentru a ajunge unde e.
Domnul uită că primar te fac sătmărenii, viceprimar ajungi ca urmare a unei înțelegeri politice. Așa a ajuns el acolo. Ei, îi place acest rol pe care îl are azi în relația cu UDMR și cu Kereskenyi. Noi l-am trimis să vegheze legalitatea proiectelor și a mers orbește si a votat chiar lucruri despre care noi am spus că nu sunt legale și s-au dovedit că nu sunt legale”, mai afirmă Cozma.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare