10 tone de gunoaie oprite la Petea și trimise înapoi la cei care au vrut să scape de ele
Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Satu Mare nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu deșeuri, constând în mobilier second-hand, aparatură electronica și electrocasnică.
Luni, 14 noiembrie a.c., în jurul orei 18.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean român, în vârstă de 36 de ani, din Giurgiu, conducând un automarfar înmatriculat în România.
Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, mobilier second-hand, aparatură electronica și electrocasnică, de la o societate comercială din Germania având ca destinație o societate comercială din județul Iași.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de deşeuri, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii de Mediu Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate – în cantitate totală de 10.000 kg – nu pot intra pe teritoriul României întrucât nu există documente necesare importului de deșeuri.
Conform legislaţiei în vigoare, persoana în cauză nu a putut prezenta Anexa nr. 7 la Regulamentul (CE) nr. 1013/2006.
În acest caz, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare