Paramedic SMURD, la un pas să moară pe mâna medicilor de la Urgențe Carei. A fost salvat telefonic din Germania
Un paramedic SMURD din județul Satu Mare și-a vărsat supărarea pe medicii de la Urgențe din Carei, în mediul online, acuzându-i pe aceștia că au fost la un pas să îl omoare prin nepăsarea lor. Paramedicul se află acum în spital, la Baia Mare și afirmă că dacă nu erau sfaturile telefonice ale fratelui său, medic în Germania, acum ar fi fost mort.
Acesta este diagnosticat cu embolie pulmonară, fiind acum pe secția de reanimare din spitalul Baia Mare.
”În data de 12.11.2022, sâmbătă dimineața, la ora 09.45, am ajuns la Unitatea de Primiri Urgente Carei, adus de SMURD Carei, unde (…) nu prea ați avut timp de mine, chit că eram cianotic (nu palid), ați spus clar ce să fac cu tine, continuând injuriile adresate colegilor dumneavoastră, și spunând celor doua asistente: azi nu e zi de internări.
Apoi mi-ați făcut un EKG, în urma declarațiilor mele, fără a asculta, și un set de analize de sânge, cu toate ca ați văzut că nu eram în stare să mă deplasez, m-ați trimis pe jos cu doamna infirmieră să mi se pună o perfuzie de ringer și calciu, apoi nici nu v-ați sinchisit să citiți analizele și ați trimis-o pe infirmieră cu o rețetă să mă duc să-mi fac o gastroendoscopie, neștiind ce legătură are cu lipsa mea de aer acută.
Spre norocul meu, doamna infirmieră, la cererea mea, mi-a adus rezultatul analizelor cerute de dumneavoastră și EKG-ul, și din nou norocul meu că le-am trimis fratelui meu în Germania, care este medic internist, el citind rezultatele m-a oprit din deplasarea către casă făcută de dumneavoastră și m-a trimis direct la Urgențe Baia Mare.
Știți de ce? Pentru că conform analizelor făcute la Carei, la cererea dumneavoastră, aveam EMBOLIE PULMONARĂ, știți, o boală din care se moare ușor.
Deci de sâmbătă de la 4 sunt la Reanimare la Spitalul Județean Baia Mare, așa că dacă vă ascultam pe dumneavoastră azi familia mea participa la înmormântare. Țin să vă anunț pe această cale că în momentul în care voi ieși și voi fi mai bine am să fac plângere peste tot la toate forurile competente împotriva dumneavoastră și nu am să mă liniștesc până nu veți fi pedepsit. Cu stimă, al dumneavoastră pacient care a supraviețuit”. transmite paramedicul.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare