Magyar Lorand: „Fermierii români au solicitat 45 milioane euro pentru modernizarea sau înființarea de plantații pomicole

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a primit online 65 de solicitări de finanțare în valoare de 47,6 milioane de euro (47.616.514 €) pentru înființarea, extinderea sau modernizarea plantației pomicole, finanțare acordată prin componenta 1 a submăsurii 4.1a Investiții în exploatații pomicole din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.
„Având în vedere că alocarea financiară stabilită pentru această formă de sprijin a fost de 30,5 milioane de euro, fondurile europene disponibile pentru anul 2022 pentru această componentă au fost epuizate. Reamintim tuturor fermierilor interesați că pot depune în continuare cereri de finanțare pentru înființarea sau modernizarea pepinierelor pomicole și pentru achiziția de utilaje de recoltare pentru fermele pomicole. Pentru aceste investiții finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală mai există 18 milioane de euro, iar cererile se pot depune până în 12 decembrie” a declarat deputatul Magyar Lorand.
Finanțarea disponibilă în continuare prin submăsura 4.1a, pot fi accesate până la 300.000 de euro/ proiect pentru utilaje de recoltare, în limita a 11,5 milioane de euro fonduri totale disponibile, iar pentru înființarea, extinderea sau modernizarea pepinierelor pot fi accesate până la 1.500.000 de euro/ proiect, în limita a 6,9 milioane de euro fonduri totale disponibile.
Până la data de 16 decembrie 2022, fermierii mai pot depune cereri de finanțare pentru decontarea primelor de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor în cadrul submăsurii 17.1.


