S-a decis! Cu cât vor creste pensiile de la 1 ianuarie 2023

Partidele principale ale coaliției de guvernare nu s-au înțeles în ultimele săptămâni cu privire la procentul cu care sa mărească pensiile începând din 2023. Cei de la PNL insistau pe 15% în timp ce PSD înainta ideea de 10%.
După ședința de astăzi a coaliției, Guvernul a anunțat decizia finala.
În ședința Coaliției de guvernare, care a avut loc în această seară, am decis următoarele:
„Pentru pensiile pe contributivitate, am decis creșterea punctului de pensie cu 12,5% începând cu data de 1 ianuarie 2023. Noua valoare a acestuia va fi, astfel, de 1.784 de lei.”, a transmis premierul Nicolae Ciucă
Acesta nu este singurul sprijin pe care îl primesc pensionarii pentru a face față creșterii exagerate de preturi datorate inflației. În funcție de cuantumul pensiei aceștia vor mai primi diferite sume de bani.
În ședința Coaliției de guvernare, care a avut loc în această seară, am decis următoarele:
„Anul viitor vom continua acordarea unui sprijin țintit pentru pensionarii cu pensii mici, astfel:
1.000 de lei pentru pensiile sub 1.500 de lei, 800 de lei pentru pensiile între 1.501 și 2.000 lei, respectiv 600 de lei pentru pensiile între 2.001 și 3.000 de lei. Sumele vor fi împărțite în două tranșe care se vor acorda semestrial pe parcursul anului 2023.
Persoanele care au pensii mai mici de 1.700 de lei vor primi și anul viitor voucherele sociale de 250 de lei, o dată la două luni, pe tot parcursul anului.
Vom acorda un sprijin de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie, pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani şi care au pensii mai mici de 2.000 de lei. Această sumă va fi împărțită în două tranșe pentru a acoperi cheltuielile din iarna aceasta și din iarna viitoare.”, a mai transmis premierul
