Se poate! Cinci beneficiari ai Adăpostului de Noapte sunt acum angajați și încep o nouă viață!

Scopul serviciilor sociale este, dincolo de a oferi sprijin imediat celor aflați în nevoie, acela de a călăuzi persoanele pentru a se pune pe propriile picioare și de a-și găsi noul drum în viață, după problemele pe care le-au întâmpinat.
Adăpostul de Noapte, din cadrul Direcției de Asistență Socială Satu Mare reușește să își îndeplinească menirea și să dea o nouă șansă beneficiarilor. Dovadă o stau cei cinci beneficiari care din această săptămână au statutul de angajați și pornesc la drum spre un nou capitol.
„Încă de la înființarea Adăpostului de noapte, accentul a fost pus pe acordarea de servicii de asistență socială care să le fie cât se poate de utile beneficiarilor. Unul din rezultatele cele mai recente ale programului de consiliere socio-profesională este acela că zilele trecute, cinci dintre beneficiarii apți de muncă ai Adăpostului de noapte au pornit spre o nouă etapă din viață.
Cu sprijinul unor firme de intermedieri de locuri de muncă, aceștia lucrează de azi la o societate din străinătate. Este vorba de o societate de curierat din Germania, unde cei cinci sătmăreni lucrează ca lucrători – manipulanți marfă.
Centrul Social de Urgență pentru Adulți va păstra legătura cu beneficiarii săi pentru a se asigura că sunt într-un loc bun și sigur. Cu puțin sprijin și efort din partea tuturor, putem iată schimba în bine soarta celor de lângă noi.”, transmite DAS

