250 de copii instituționalizați au avut parte de o petrecere de Moș Nicolae

A fost bucurie multă în această seară în sală de evenimente Esedra, acolo unde 250 de copii instituționalizați au avut parte de o seara plină de surprize și distracție.
În spatele evenimentului se afla cei de la Asociația Eliezer, care își coordoneza cea mai mare parte a activității către aceasta categorie.
“Noi, cei de la Asociația Eliezer, încercăm prin acest eveniment să aducem un zâmbet pe chipul acestor copii și să îi facem să se simtă ca într-o mare si minunată familie.Doresc ca evenimentul de azi, sa vă întărească încrederea că Asociația Eliezer va oferi permanent sprijin necondiționat tuturor celor aflați în nevoi, în special copiilor instituționalizați. Astfel, ziua de azi are o însemnătate mult mai mare pentru noi, cei prezenți aici, deoarece reprezintă în primul rând o sărbătoare a bucuriei, a speranței că dorințele chiar pot fi îndeplinite și a încrederii în bunătatea omului. În pragul mult-așteptatei sărbători a Sfântului Nicolae, alegem să privim lumea prin ochii de copil, să simțim că visele pot deveni realitate și, totodată, să nu uităm că nu suntem singuri pe această lume, că nădejdea trebuie să existe mereu, iar binele ajunge la fiecare, mai devreme sau mai târziu. Dragi copii, noi suntem aici, în calitate de ajutoare ale Moșului pentru a vă da vești bune, care sperăm să vă aducă bucurie în suflete și zâmbete pe față. Sărbători fericite și pline de lumină vă dorim din suflet !”, transmite Asociația Eliezer


