Două transporturi de gunoaie, aduse din Ungaria, sub denumire de haine second, întoarse de la Petea
Poliţiştii de frontieră sătmăreni, în cooperare cu lucrători din cadrul ANPC Satu Mare, nu au permis intrarea în ţară a două automarfare încărcate cu produse second-hand, constând în îmbrăcăminte uzată, întrucât șoferii nu au putut prezenta documentele legale.
În data de 15 decembrie a.c., în jurul orei 14.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-au prezentat pentru a intra în ţară, doi cetățeni maghiari, în vârstă de 65, respectiv 44 de ani, conducând fiecare câte un automarfar înmatriculat în Ungaria.
Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, 33.427 kg de textile second-hand (16.147 kg într-un automarfar și 17.280 kg în celălalt), de la o societate comercială din Ungaria, care erau destinate unei firme din județul Satu Mare.
Polițiștii de frontieră au solicitat sprijin autorizat lucrătorilor Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României, întrucât marfa nu corespunde operațiunilor de curățare, dezinfecție și dezinsecție.
În ambele cazuri, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare