Haine „de firmă”, fake-uri ordinare, găsite de polițisti în piețele din Satu Mare
În vederea eficientizării activităţii de prevenire, combatere a unor situații de risc și menținerea unui climat de siguranță publică pe raza județului Satu Mare, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au organizat şi desfăşurat la data de 16 decembrie a.c., o activitate de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legale în domeniile menționate.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au identificat pe raza județului, la punctele de lucru a mai multor societăți comerciale, expuse spre vânzare, articole de îmbrăcăminte, respectiv accesorii care purtau o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.
Toate produsele, constând în articole vestimentare, poșete de damă și jucării au fost ridicate în vederea efectuării de verificări.
Cercetările în cauze continuă în dosarele penale întocmite sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.
Recomandăm agenților economici să verifice temeinic sursele de aprovizionare,astfel încât produsele puse spre vânzare să nu intre sub incidența Legii nr. 84/1998
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare