Weekend extrem de aglomerat în Petea și Urziceni. De aproape 10 ori mai multe persoane decât într-un weekend obișnuit
Sfârșitul de săptămână anterior a fost, așa cum toată lumea se aștepta, a fost unul aglomerat în PTF Petea și Urziceni, pe sensul de intrare în România.
„Colegii noștri au lucrat intens în aceste ultime trei zile în așa fel încât azi să putem spune că zilele anterioare, chiar dacă au fost foarte solicitante, au fost încheiate cu bine, fără să avem parte de incidente în cele două puncte.”, transmite Politia de Frontiera
Faptul că traficul a fost foarte intens în ultimele trei zile e ușor de observat prin cifrele contabilizate pentru această perioadă. Dacă în mod normal într-un weekend, de peste an, media este de 7000 de persoane pe sensul de intrare în țară, în acest weekend pe la Petea au intrat în România peste 56.000 de persoane, iar LA Urziceni peste 6000 de persoane.
Polițiștii de frontieră se așteaptă ca și zilele următoare sa fie la fel de aglomerate și le recomanda celor care se îndreaptă spre România sa verifice timpii de așteptare de pe pagina instituției pentru a alege vama cu cel mai mic timp de așteptare.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare