Primele emoții pentru Attila și Norbi în drumul lor cu autorulota spre Cercul Polar

Attila și Norbi Bertici sunt pe drum de aproape o săptămână, în aventura lor cu autorulota spre Cercul Polar. Cu toate că mulți internauți afirmau că acest traseu nu reprezintă nici o aventură, lucrurile stau altfel în realitate iar cei doi au trăit deja primele emoții.
Pentru început, traseul lor inițial a fost schimbat, nu din dorința lor ci din nevoie, pentru că au fost nevoiți să schimbe portul de pe care să se îmbarce pe feribot spre Norvegia. Mai apoi, cu cât au fost mai aproape de Oslo, capitala Norvegie, vremea a început să le joace feste, nu doar lor, ci tuturor participanților la trafic.
Vântul puternic si ploaia s-au transformat în zăpada și la aproximativ 20 de km de Oslo autostrada a devenit un loc de săniuș, fiind nevoiți să reducă viteza considerabil pentru o autostradă și să circule în coloană. Ba mai mult autorulota a patinat de câteva ori, chiar în timp ce cei doi filmau vlogul.
„Dacă era așa pe autostradă în România se cereau demisii peste demisii, nu doar a Guvernului ci până și a purtătorului de cuvânt al guvernului”, a afirmat Attila pe vlog.
Cei doi își continuă aventura spre Cercul Polar, urmând să descopere pe traseu ce drumuri sunt închise din cauza zăpezii și pe unde vor putea ocoli pentru a ajunge la destinația propusă.
Vlogul îl puteți urmări aici:

ULTIMELE ȘTIRI
Sătmăreancă de toată mândria: Locul I la un concurs de comunicări științifice, pe tema "Navigație și...
Succes răsunător! Sătmăreanul Istvan Kovacs va arbitra finala Ligii Campionilor
Etapa Națională a turneului de handbal feminin - gimnaziu, va avea loc în weekend la Satu Mare
Nuntași, la costum, puși să măture scările bisericii pentru că le-au trebui confetti la cununie
Avertisment al oamenilo legii cu privire la consumarea băuturilor energizante de către copii
Puștan iresponsabil - a produs un accident, a rănit un pasager din mașina lui dar a fugit de la locu...
Porți deschise, în 23 mai, la extensia din Satu Mare a Universității Tehnice din Cluj Napoca
Porțile pompierilor se deschide mâine pentru toți sătmărenii care vor să cunoască această meserie, c...
Cerșetori și vânzători de produse fake, luați în primire de jandarmi la Sâmbra Oilor
Trei persoane au fost interzise pe stadioane de către jandarmii sătmăreni, după meciul Olimpia - Min...
Ai un prieten! Ia-l cu tine la Energy Kardio Club și primește o reducere de bun venit din partea cen...
Doi tineri cu cinci doze de droguri asupra lor, prinși de jandarmi pe centura de ocolire
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare