Un lift cu 4 persoane, de la un spital, s-a prăbușit de la etajul 3 la subsol

La un pas de tragedie au fost 4 persoane, care în data de 29 decembrie au trăit socul vieții lor. Liftul în care se aflau s-a prăbușit în gol de la etajul 3 la subsol.
Totul a avut loc la Spitalul Județean din Brăila, dar incidentul nu a fost raportat, polițiștii autosesizandu-se după ce Întamplarea a ajuns să fie comentata pe rețelele sociale.
Doua dintre persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după incident.
“Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la data de 29.12.2022, în incinta unui spital de pe raza municipiului Brăila ar fi avut loc un accident de lift. Din primele cercetări, se pare că la data de 29 decembrie a.c., în jurul orei 14:30, cu ocazia folosirii unui lift, patru persoane ce se aflau în interior, ar fi căzut cu acesta în gol de la etajul 3 la subsol”, au transmis reprezentanții IPJ Brăila

ULTIMELE ȘTIRI
A fost inaugurat noul Bazin Didactic de Înot din orașul Tășnad
La Luna Șes totul e pregătit pentru noul sezon - lipsește doar zăpada. Vezi preturile de anul acesta...
CSM Olimpia grupa U10 se întoarce cu două medalii după un weekend in Austria
Curs de îngrijire a bebelușului, dedicat viitoarelor mămici, organizat la Satu Mare de Moașa Paula
O afacere din Satu Mare are cel mai atractiv și ingenios stand de la Târgul de Crăciun din Timișoara
Avertizare meteorologică - zone din județ unde ceața determină vizibilitate sub 50 m
Site-ul oficial unde să verifici când se deschide Lidl de la Unio - ca să nu te iei după zvonurile d...
Vandalizare sau răzbunare? Vestea că vba deveni tătic, scrisă pe mașina unui sătmărean
Experiența unei sătmărence cu o prietenă ce face platouri de sărbători "Pisicile mănâncă direct din ...
Jaf armat la o bancă din Carei - exercițiul care a mobilizat forțe de ordine din două țări
Incendiu in Crucișor - o cabana a fost cuprinsă de flăcări în pădure
Mesajul de Sfântul Nicolae al deputatului PSD Mircea Govor
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

