Drept la replică: Poziția Sistemului Coca-Cola în România

Cooperăm cu ANPC în această chestiune încă din luna iunie 2022 și vom continua să oferim argumente și dovezi pentru a fundamenta poziția companiei noastre în raport cu acuzațiile aduse în cadrul acestei investigații.
Suntem dedicați angajamentului nostru ferm de a le oferi consumatorilor băuturi la cele mai înalte standarde de calitate, în fiecare țară în care activăm. Totodată, unele rețete pot fi adaptate din motive legitime, cum ar fi reglementările locale sau preferințele consumatorilor, în conformitate cu legislația în vigoare.
Asigurăm transparenţă totală în privința ingredientelor și a valorilor nutriționale din produsele noastre, oferindu-le consumatorilor informații clare, atât pe ambalaje, cât și online (pe website-ul www.coca-cola.ro), aceștia având astfel posibilitatea de a alege informat.


