Jandarm găsit cu gâtul tăiat, în garajul casei. Le-a spus colegilor că de câteva zile se simte urmărit

Descoperire tragică în casa unei familii din județul Constanța. Un jandarm în vârstă de 40 de ani a fost găsit fără suflare, plin de sânge, în garajul casei.
Totul a avut loc în cursul zilei de astăzi, în timp ce soția și copilul jandarmului dormeau în casa alăturată garajului. Prima ipoteză a anchetatorilor este faptul că ar fi vorba de o sinucidere.
Conform unor surse, bărbatul le-ar fi spus unor apropiați că de câteva zile se simte urmărit. Acesta nu avea probleme cu banii, datorii sau certuri în familiei, ceea ce le ridică cunoscutilor multe semne de întrebare cu privire la motivul pentru care bărbatul ar fi recurs la acest gest.
Descoperirea a fost făcută de soțua lui, care a chemat în ajutor și un vecin, ulterior sunând la 112.
„Cu profund regret, confirmăm vestea tragică a decesului colegului nostru, care a fost găsit în această după-amiază în garajul casei sale din Lumina. Ne exprimăm regretul pentru pierderea sa și transmitem condoleanțe familiei îndurerate”, transmite Gruparea Mobilă de Jandarmi Constanța.


