Cine a trecut cel puțin o dată pe la o expoziție de cabaline sau a urmărit pozele de la un eveniment de acest gen, e imposibil să nu fi remarcat caii lui Mircea Olah. Sunt mari, sunt impunători și extraordinar de blânzi. Puțină lume știe însă cât efort și ce costuri presupune să ai astfel de exemplare în ogradă dar și cât e de muncă zi de zi cu ei.

Pasiunea lui Mircea pentru cai are peste 20 de ani, când și-a cumpărat primul cal, unul comun, care nu strălucea și nu întorcea privirile ca și cei pe care îi are astăzi, dar era un cal iubit, dorit și cu care își făcea treaba prin gospodărie. De atunci, pasiunea sa pentru cai a tot crescut iar câțiva ani mai târziu a reușit să își cumpere primul cal de rasă pusă, un semigreu românesc.

„Primul cal de rasă l-am luat acum vreo 17 ani, era un semigreu românesc, adus din Moldovam ce se trăgea din herghielia de la Rădăuți. A fost primul cal cu drept de montă, cu acte, înregistrat. Mi-am dorit de atunci să contribui la creșterea calității cailor din județ și am continuat pe drumul acesta. Câțiva ani mai târziu am trecut oarecum la nivelul „profesionist” în domeniul acesta, după ce mi-am mai luat un semigreu polonez și unul belgian, cu scopul de ameliorare a rasei și pentru a da un pic de greutate mânjilor românești”, explică Mircea.

În prezent acesta are 8 cai și o mânză, recent cumpărata, dintre aceștia 5 fiind armăsari de montă, extrem de căutați de către proprietarii de cai din județul Satu Mare și din Maramureș. Caii lui Mircea montează anual peste 200 de iepe, cei mai mulți proprietari de cai devenindu-i clienți fideli, datorită faptului că în fiecare an poate duce un alt armăsar la montă.

Toate acestea au însă un cost, atât financiar cât și din punct de vedere al timpului pe care Mircea îl dedică pasiunii lui. Își vizitează caii în trei reprize pe zi, care însumate duc la aproximativ 7-8 ore de muncă la grajdurile cailor, de la prepararea hranei, la cosmetica animalelor și curățatul boxelor. Iar niște cai de dimensiunile și la greutatea celor pe care îi deține Mircea presupun și un consum foarte mare de resurse financiare cheltuite pe hrană.

„Din activitatea asta nu am cum să fac o sursă de venit. Venituri ar fi dacă aș ajunge la nivel de herghelie, adică să am 20 de iepe, care să îmi aducă undeva la 15 mânji pe an, pe care să îi vând. Sau să cumpăr dintr-o parte mânji și să îi vând mai scump la alții, dar asta e bișniță și urăsc așa ceva.

Cât pot eu îi îngrijesc de bine, cu toate că sunt costuri mari. Un cal îmi mănâncă un balot de trifoi sau lucernă pe zi, ceea ce înseamnă 25-30 lei/balot, iar ca și furaje, undeva la 5 kg/zi/cal de furaje, iar prețul unui kilogram e între 1,5 lei și 2,5 lei, în funcție de furaj. Toate astea se înmulțesc cu 8, adică cu numărul de cai pe care îi am. Ceea ce produc din montă nu acoperă decât parțial costurile cu creșterea lor”, mai afirmă Mircea.