„Acasă, suntem acasă!” au fost primele cuvinte ale profesoarelor întoarse din infernul din Turcia

„Acasă, suntem acasă!”, au exclamat cele trei profesoare din Satu Mare, odată ajunse acasă din Turcia astăzi.
În această dimineață, trei profesoare sătmărence au ajuns în siguranță acasă.
Erika Czumbil, Rebekka Irime și Holzli Iulia se aflau în orașul Adana în momentul cutremurului, reprezentând țara noastră în cadrul unui proiect educațional, „Waterguards- Erasmus”.
„- Acasă! Suntem acasă!” – au fost primele lor cuvinte după ce salvatorii sătmăreni le-au coborât din mașină.
„- Hotelul nostru a rămas ca prin minune în picioare. Când a început totul nu credeam că ne vom mai întoarce de acolo.” – ne-a povestit prof. Iulia Holzli.
Una dintre aeronavele Forțelor Aeriene Române, care a transportat echipa de salvatori RO-USAR, le-a îmbarcat pe cele 3 profesoare la întoarcere, aterizând în siguranță aseară, pe aeroportul Otopeni.
Pompierii bucureșteni le-au dus mai departe, oprindu-se la colegii din Brașov, care le-au condus până în localitatea Nădășel, de unde profesoarele au fost preluate de către pompierii sătmăreni.
„- O comunicare impecabilă, o politețe desăvârșită, ne-am simțit realmente în mâinile unor salvatori! Mulțumim tuturor celor care s-au implicat pentru a ne aduce într-un timp atât de scurt din nou acasă.”
Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare, mulțumește tuturor colegilor la nivel țară, care au făcut o punte de salvare pentru cele trei profesoare sătmărence.

