Doi sătmăreni au vrut să-și rotunjească veniturile furând bucăți de metal din trenuri. Au fost prinși când plecau cu prada

Doi sătmăreni au ajuns în fața judecătorilor și și-au aflat pedeapsa săptămâna aceasta, după ce au încercat să facă un ban în plus din fier vechi. Doar că fierul nu îl colectau de la oameni ci l-au furat din gară, direct de pe trenuri.
Cei doi au fost prinși când plecau cu prada încărcată pe un cărucior și au fost dați pe mâna poliției.
Bărbații, care sunt și frați, au recunoscut intențiile lor, afirmând că au mers în gară pentru a face rost de metal pe care să îl valorifice. Aceștia erau dotați cu scule pentru a putea desface bucăți de metal de pe trenurile de marfă. După ce și-au încărcat cărucioarele, cei doi au dat să plece, dar au fost surprinși și dați pe mâna oamenilor legii.
Cei doi s-au ales cu câte 2 ani de închisoare, cu suspendare.

