Un sătmărean, hoț cu inspirație. A așteptat ca persoana din fața ei să plătească, ca mai apoi să îi fure cumpărăturile
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Satu Mare, în urma desfășurării activităților informativ-operative, au identificat persoana care ar fi sustras, dintr-un magazin alimentar situat în Satu Mare, o pungă cu diverse produse, ce aparținea unei femei de 42 de ani.
Față de persoana în cauză, respectiv un bărbat de 48 de ani, domiciliat în municipiul Satu Mare, a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței în vederea dispunerii măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Foto: arhiva
ULTIMELE ȘTIRI
Mircea Govor afirma că decizia CCR în cazul Șoșoacă ridica semne de întrebare
Detaliile accidentului de astăzi din Vetiș - 4 persoane implicate
Mercedes căutat pentru confiscare, găsit în Vama Petea
Minora dispărută de la domiciliu, căutată de polițiștii sătmăreni
Accident grav în Vetiș - patru victime au nevoie de descarcerare și prim ajutor
Social democrații și-au prezentat candidații pentru alegerile parlamentare din Decembrie
Biciclist accidentat grav de o dubă pe Podul Decebal
Minor acroșat de un autoturism - a fost dus de urgenta la spital
Liberalii sătmăreni și-au depus candidaturile pentru alegerile parlametare
Patru tineri sătmăreni, arestați pentru trafic de droguri de mare risc
Patru percheziții încheiate cu arme confiscate în județul Satu Mare
Sătmărenii panicați de sistemele de rezervări: zborul Satu Mare - Londra apare anulat pentru octombr...
Stiri Satu Mare