200 de voluntari au impadurit cinci hectare de teren neproductiv în comuna Paulesti

Extinderea suprafețelor împădurite este una dintre cele mai mari comori pe care o putem lăsa generațiilor viitoare. Peste 11.000 de copaci au fost plantați astăzi în județul Satu Mare, printr-un proiect al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Satu Mare, în colaborare cu Fundația Pădurea de Mâine.
Peste 200 de voluntari au luat parte la actiunea de impadurire a celor cinci hectare de teren nreproductiv din comuna Păulești.
“Calitatea viețiii depinde în foarte mare măsură de calitatea aerului pe care îl respirăm. Am făcut astăzi un nou pas important pentru a ne asigura că generațiile viitoare vor trăi într-un mediu mai sănătos. Este necesar să aducem o schimbare durabilă la nivel de mediu, iar pentru asta trebuie să fim cu toții responsabili. Educarea tinerilor și exemplul personal pe care îl dăm acestora, sunt dintre cele mai eficiente modalități de înțelegere a importanței pădurilor pentru un mediu mai curat”, a spus Pataki Csaba, președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Satu Mare.
Prin intermediul proiectului “Plantăm păduri pentru viitor” se va continua extinderea domeniul forestier din județ și se vor împăduri o suprafață totală de 8,95 hectare de teren.


ULTIMELE ȘTIRI
Telefonul a sunat de peste 8400 de ori la linia 112 în 2025 în Satu Mare - Azi e Ziua Europeană a Nu...
Un gest simplu, o amintire pentru totdeauna – punct special amenajat în formă de inimă pe Podul Prie...
Deputatul Adrian Cozma cere explicații privind adaosul comercial la lapte și sesizează Consiliul Con...
Deputatul Mircea Govor, un nou mesaj în Parlamentul României „Protejarea veniturilor reprezintă o pr...
Interventie de urgență a elicopterului SMURD la Satu Mare pentru a salva un bebeluș
UPU Satu Mare, la limita capacității. Autoritățile anunță investiții și cer regândirea unor măsuri l...
FOTO. Italian Day | O zi dedicată specialităților italiene la restaurantul Capricci, vineri, 13 febr...
Polițiștii locali, împreună cu reprezentanții Direcției de Asistență Socială, au efectuat o acțiune ...
Medic sătmărean vizat în mod repetat de apeluri scam care urmăreau să îl lase fără bani - unul de la...
Tehnologie inovatoare folosită pe Podul Golescu pentru repararea rețelei de apă
Primăria și GM Zamfirescu pregătesc un decor special de Ziua Îndrăgostiților
Tânăr înjunghiat în mână în timp ce era într-un bar din Carei
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

