Sătmărean, revoltat de situația de la dializă: „La 11-12 noaptea, pune oamenii pe drum înapoi spre casă, zeci de kilometri”

Să faci dializă de câteva ori pe săptămână e un lucru pe care cei din exterior îl văd ca un chin. Mai mare chin este însă pentru cei care sunt nevoiți să facă dializă și în special pentru cei care nu sunt din municipiul Satu Mare.
Asta pentru că au de umblat pe drumuri, uneori chiar și la miez de noapte.
Centrul de dializă de la spital are 7 stații de dializă, iar o sesiune de dializă durează aproximativ 4 ore, cu pauze de 15-20 de minute între pacienți, pentru dezinfecție. Astfel, la spital pot face dializa într-o zi trei serii de oameni, respectiv 21 de persoane. Extrem de greu este pentru cei care locuiesc în afara municipiului Satu Mare și care au de făcut și drumul înapoi spre casă când termină dializa.
„Îmi e milă de oamenii care vin de la Carei sau mai departe, de la Certeze sau cine mai știe de unde și care, pe la 11-12, când termină dializa, mai au de făcut 50-60 de km până acasă. Eu fac dializă și după o ședință ești vlăguit de putere, nu mai poți sta în picioare, unde să mai stai pe drum încă 40-45 de minute, ca să ajungi acasă? Eu personal a fost când am ajuns acasă la ora 12 de la dializă, noroc că sunt în oraș și a durat drumul doar câteva minute”, afirmă un sătmărean.
Deputatul Adrian Cozma a fost informat de această situație din județul Satu Mare și a transmis o intrebare Ministrului Sănătății, cu privire la planurile ministerului de a mai înființa un centru de dializă la nivelul județului Satu Mare, cu precădere la Carei.

ULTIMELE ȘTIRI
Sătmărenii de la SavElectro, parteneri BookLand într-un amplu proiect de modernizare de școli
Sătmărean prins cu droguri comandate de pe internet și aduse în țară cu curierul
Interpretul Ghiță Botoș mulțumește sătmărenilor care s-au implicat în lupta lui cu boala
Deputatul Mircea Govor cere o strategie națională pentru combaterea bullyingului din școli
O brutărie din Tășnad a fost închisă de ANPC - multe nereguli constatate
Akcent te așteaptă la Restaurant Capricci - fără trandafiri, dar cu un show de zile mari
Pălinca de Satu Mare a ajuns pe cele mai mari aeroporturi din România
Bătrâna Dacie a lui Ovidiu s-a stricat în Las Vegas, înainte de finalul aventurii
Deputatul Magyar Lorand anunță un program de sprijin guvernamental pentru legumicultori
Doi sătmăreni au fost reținuți pentru contrabandă
Un nou focar de pestă porcină africană în județul Satu Mare
14 containere pentru deșeuri textile au fost amplasate în municipiul Satu Mare
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare