Captura record de imigranți prinși la Petea. Erau ascunși în doua autoutilitare

Polițiștii de frontieră sătmăreni au depistat 52 de cetățeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, ascunși în două autoutilitare înmatriculate în România, fiind transportați de trei tineri din județul Argeș. Cei trei cetățeni români au fost arestați preventiv pentru o perioadă de 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.
În data de 22.03.2023, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Petea au desfășurat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale. Astfel, în jurul orei 01.00, în proximitatea Punctului de Trecere a Frontierei Petea, polițiștii de frontieră au depistat două autoutilitare, înmatriculate în România.
Una dintre ele era condusă de un cetățean român în vârstă de 29 de ani, din județul Argeș, fiind însoțit de un concetățean în vârstă de 18 ani, din același județ. La solicitarea colegilor noștri, șoferul, care a declarat că transportă marfă spre Polonia, a deschis compartimentul de marfă al mașinii, în interiorul căruia se aflau 30 de cetățeni străini.
Cea de-a doua autoutilitară era condusă de un cetățean român în vârstă de 20 de ani, tot din județul Argeș, care a prezentat polițiștilor de frontieră documente conform cărora ar transporta marfă tot în Polonia. Însă nici în acest caz mașina nu era încărcată cu bunuri, în interior aflându-se 22 de cetățeni străini.
Dat fiind numărul mare de migrați, a fost nevoie de implicarea colegilor din subunitățile sătmărene ale Poliției de Frontieră pentru desfășurarea cercetărilor care se impun în astfel de cazuri.
În urma verificărilor desfășurate la sediul STPF Satu Mare, polițiștii de frontieră au stabilit că 51 dintre ei sunt cetățeni din Bangladesh, iar unul din Egipt, au vârste cuprinse între 19 și 48 de ani și toți au intrat legal în România, având premise de muncă. Cetățenii străini intenționau să ajungă în state din vestul Europei (Italia și Germania), dar pentru că nu dețineau documente legale în acest sens, au încercat să iasă ilegal din țara noastră.

Cei trei cetățeni români au declarat că pentru transportul migranţilor urmau să primească sume de bani cuprinse între 1.000 şi 3.000 euro.
Cei 52 de cetățeni străini sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale care se impun.
De asemenea, cei trei cetățeni români sunt cercetați, sub coordonarea procurorului din Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți. În cursul zilei de ieri, aceștia au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare, care a admis propunerea procurorului de caz, iar cei trei cetățeni români au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.

ULTIMELE ȘTIRI
La AutoDelRulate găsești mașini Porsche rulate la prețuri HOT pentru 2026 - ce oferte au aici
Primarul Kereskenyi se declară nemulțumit de cum și-a făcut Florisal treaba la deszăpezire
Sătmăreanul Florin Gardoș a acceptat postul de manager general al unei echipe de fotbal
Masini distruse de țurțuri uriași care au cazut pe ele, în centrul orașului
Schimbare de condiții pentru vouchere de vacanță la bugetari - nu mai primește toată lumea
Sătmăreanul Ovidiu Pop a pornit într-o nouă aventură nebună - cu Dacia 1310 în Laponia
Explozie puternică la sediul Poliției Rutiere din Lugoj – trei angajați răniți și pagube semnificati...
Sătmărenii ar conduce, dar nu se descurcă prea bine la proba teoretică pentru a-și lua permisul - gr...
Record de mașini radiate în decembrie la Satu Mare, de frica impozitului mărit - sătmărenii și-au sc...
Primarul Kereskenyi s-a întâlnit cu deputații sătmăreni "Cei care sunt dispuși să pună umărul la dez...
Deputatul Mircea Govor afirmă că fermierii români au nevoie de garanții concrete în cazul Acordului ...
Deputatul Adrian Cozma afirma că exploatările de gaze din Ungaria pot afecta grav județul Satu Mare
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

