Oradea ne dă iar clasă. Isi face parc fotovoltaic de 16 milioane de euro

Municipiul Oradea este noul pol de dezvoltare al Transilvaniei și toată lumea se uită în vecini pentru a vedea ce proiecte mai implementează bihorenii, care au ajuns model din acest punct de vedere.
Primăria Oradea va primi o finanţare europeană de aproximativ 16,4 mil. euro pentru realizarea unui parc fotovoltaic pe o suprafaţă de teren de 12,5 hectare.
”Acest parc fotovoltaic are componentă de comercializare, respectiv va produce energie verde, ceea ce este o premieră în România, întrucât doar două proiecte de acest fel şi două autorităţi publice locale au avut această iniţiativă – Oradea şi Braşov – astfel încât să valorifice cât mai bine potenţialul de energie solară şi să treacă într-o nouă etapă a dezvoltării”, a spus Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, într-un comunicat de presă citat de Ziarul Financiar.
Centrala electrică fotovoltaică prevede montarea a 15.168 de panouri fotovoltaice monofaciale, având fiecare o putere instalată de 670 Wp pe panou, respectiv echipamentele electrice aferente – 48 de invertoare de 175 kW şi 5 posturi de transformare ridicatoare de 1 850 kVA.

