Un tânăr antreprenor sătmărean în agricultură a fost “lecție vie” pentru studenții de la UBB Cluj

Tânărul antreprenor sătmărean în agricultura, Horațiu Buzgau, a fost o lecție vie în acest weekend pentru studenții de la UBB Cluj.
Satmareanul originar din Tășnad a dezvoltat brandul ALLU, de alune și produse din alune, certificat ecologic. Acesta a împărtășit din cunoștințele lui în acest domeniu dar și din ceea ce presupune antreprenoriatul, tinerilor studenți.
“După multiplele crize, când unii încercau să ne inducă ideea distanțării, separării, noi totuși alegem să fim împreună, să învățam unii de alții, să ne perfecționăm și mai mult decât atât, să ne sprijinim reciproc. Pe scurt, pledam în favoarea creșterii continue, în formula învingătoare, adică uniți!
Mi-a făcut o plăcere deosebită să fiu invitat în mijlocul studenților pasionați de Antreprenoriat, din cadrul Universității Babeș-Bolyai, alături de care am dezbătut o serie de provocări tangente vieții unui antreprenor, dar în egală măsura ne-am focusat pe identificarea soluțiilor prin care putem învinge birocrația, mediocritatea și clasicele lozinci pe care mai mereu le auzim în jurul nostru.
Curajul și entuziasmul lor, alături de experiența mea, au creat un climat favorabil saltului “de la teorie la practică”, fiind fără echivoc un stimulent al progresului.
Mulțumesc Centrului de Carieră, Orientare Profesională și Alumni al Universității Babeș-Bolyai (CCOPA) pentru invitația lansată, inițiativa lor de a crea o punte între generații fiind demnă de toată aprecierea. Sincere felicitări!” a transmis Horațiu Buzgău


