Liberalii sătmăreni au sărbătorit 1 Mai făcând o faptă bună pentru mama cu 3 copii a căror apartament a ars

Apartamentul unei mame singure, cu 3 copii, a ars săptămânile trecute, aceasta rămânând fără tot ce reușise să strângă în casă, de la mobilier, la haine și rechizitele copiilor.
Liberalii sătmăreni, la inițiativa organizației de femei, au pus mână de la mână și de 1 Mai au sărbătorit prin muncă, ajutând familia să revină pe drumul normnal al vieții și compensând o parte din bunurile pierdute în incendiu prin donațiile lor.
Poate ati auzit de familia cu 3 copii căreia i-a ars apartamentul din Micro 16. Vom asigura tot ce înseamnă placarea pereților arși și cuprinși de foc, cu rigips. Acolo ne așteaptă alți oameni cu suflet mare care contribuie la acest proiect, ca să predăm copiilor casa de care au nevoie”, a declarat deputatul Adrian Cozma
„La inițiativa organizației de femei al PNL am venit în sprijinul familiei Tătar pentru a pune umărul la renovarea acestui apartament. Vă invit să punem mână de la mână și să venim în sprijinul familiei Tătar.”, a declarat și președinte OFL Satu Mare, Alina Ristea


