Restricții de circulație pe dealul de la Huta Certeze, duminică, de Sâmbra Oilor

În contextul celebrării Sărbătorii Câmpenești Sâmbra Oilor, care se va desfășura, la data de 7 mai a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare vor fi la datorie, astfel încât sătmărenii să se poată bucura într-un climat de siguranță, de această zi.
Astfel, dorim să informăm cetățenii despre faptul că, în intervalul orar 07.00-17.00, vor fi impuse restricții de circulație pentru vehiculele de mare tonaj, respectiv cele de peste 3,5 tone.
Mai exact, în intervalul orar menționat anterior, cei care intenționează să se deplaseze către județul Maramureș nu vor putea circula cu acest tip de vehicule pe DN 19, ci pe DN 1C, utilizând în acest sens ruta ocolitoare Iojib-Apa-Seini.
În acest sens, polițiștii rutieri atrag atenția fiecărui participant la traficul rutier, fie că acesta are calitatea de conducător auto, biciclist sau pieton, asupra respectării tuturor prevederilor legale privind circulația pe drumurile publice, și să manifeste o atenție sporită
întrucât fluxul de participanți la traficul rutier va fi unul ridicat.

ULTIMELE ȘTIRI
Un pod din judet intra în reabilitare totala - circulația rutieră se închide total pe tot drumul jud...
45 de tone de detergent neconform din Ucrainei oprit la Halmeu de OPC
Speed Travel Satu Mare – Transfer privat pentru cei care știu cât valorează timpul lor
Cetățean cu spirit civic - a predat poliției un portmoneu "burdușit" de bani și acte
Campanie de sterilizare a câinilor cu stăpân din municipiul Satu Mare
O nouă ediție INTOOIT cu iz de vacanță - plajă, ritmuri exotice și atmosfera de festival in 25 iulie
Beat și posibil drogat, cu fetița în mașină, un sătmărean a făcut accident într-o stațiune din Român...
Un sătmărean a fost prin cu viteză de autostradă în localitate - polițiștii din județul unde a fost ...
O nouă terasă, imensă, se deschide în centrul orașului - schimba total imaginea zonei
Sătmăreanca Daiana Vancsa a obținut titlul de campion și vicecampion mondial la Karate
Minoră pe trotineta, lovită de o mașină pe trecerea de pietoni la Carei
Jandarmii sătmăreni au împărțit câteva amenzi în weekend, pentru scandal și pentru câini periculoși ...
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare