S-a stins din viață unul dintre cei mai apreciați medici din mediul rural
Primăria comunei Botiz anunță decesul medicului Molnar Iosif Traian, cel care s-a îngrijit peste 30 de ani de sănătatea locuitorilor din comuna, deschizând ușa cabinetului sau la orice ora din zi și din noapte.
„Comunitatea locală se desparte azi,cu mare tristețe de dl.doctor Molnar Iosif Traian,apreciat și stimat pentru întreaga activitate de 36 de ani ,pe care a depus-o în slujba tuturor cetățenilor comunei Botiz.
Din anul 2017 în semn de respect și prețuire,dl.doctor devine ”Cetățean de onoare” al localității Botiz,titlu conferit pentru prima dată din istoria comunei Botiz,de către Consiliul local respectiv Primăria comunei Botiz,unei personalități,pentru activitatea deicată comunității locale.
Acesta a fost un gest prin care ,s-a apreciat activitatea,bunătatea și generozitatea pe care dl.dr.Molnar,le-a îndreptat asupra problemelor cetatenilor comunei Botiz,indiferent de pozitia socială a acestora, fiind preocupat doar de imbunatatirea stării lor de sănătate.
Ne amintim cu totii de interesul d-nului doctor pentru copii, pentru nou născuti,pe a căror părinți disperati nu i-a refuzat niciodata de consultul copiilor, indiferent de ora la care îi băteau în poartă pentru ajutor. Multi concetățeni de-ai nostri au fost salvați prin consultarea cu d.nul doctor , îndrumați fiind la medici de specialitate care au salvat chiar vieti omenesti.
De asemenea ,ne amintim de grija pentru adulti,pentru femei, organizand actiuni de consultatii ambulatorii prin care au fost mobilizate la consult si persoane care ani la rând au neglijat acest aspect,fiind depistate la timp probleme de sănătate grave si salvate vieti omenesti.
Ne amintim de o activitate de 36 de ani ,putem spune neîntreruptă, pentru că ușa cabinetului nu era închisă aproape niciodată
.De asemenea ne amintim de implicarea d-nului doctor în viața comunității sprijinind de fiecare dată activitățile administrației locale,a conducerii comunei în actiuni unde s-a impus si prezenta d-nului doctor.Ne amintim de asemenea de sprijinirea activităților cultural-sportive unde am avut tot timpul sprijinul de specialitate al cabinetului condus de dl.dr..Molnar Iosif Traian.
Ne amintim de perioade mai grele în care au fost probleme legate de apa potabilă sau altele în care am avut sprijinul de specialitate al dânsului.
Ne amintim…Și exemplele ar putea continua.Ele sunt în sufletul fiecărei persoane care într-un fel sau altul a fost ajutat de dl.dr.Molnar.
Ne despărțim azi,de un OM care a fost dedicat activității sale,un om foarte pregătit,deschis,un om de o moralitate impecabilă,o persoană care a iubit comunitatea în care a trăit.
Cei care doresc să-și ia rămas bun ,de la dl.dr. Molnar, sunt anunțati că priveghiul va avea loc în data de 07.06.2023 ora 18:00 la Capela din localitatea Botiz,iar înmormântarea va avea loc în data de 8.06. 2023,ora 14:00,la cimitirul din Botiz.
Dumnezeu să îl odihnească.Sincere condoleante familiei!”, transmite Primăria Botiz.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare