Probele de competențe de la Bac se amână din cauza grevei profesorilor

Cadrele didactice din intreaga țară sunt în cea de-a treia săptămână de grevă, metodă prin care cer creșterea salariilor la un prag decent pentru nivelul de trai din România și pentru importanța domeniului în care își desfășoară activitatea.
Deocamdată discuțiile dintre reprezentantii Guvernului și sindicalisti nu au ajuns la un consens, prpopunerea de creștere a salariilor din invatamant cu 1000 lei, nefiind acceptată de sindicalisti, care cer o creștere de 25% iar profesorii debutanți să primească un salariu de 4000 lei. Toate acestea duc la prima amânarea a Bacalaureatului, deocamdată doar a probelor de competențe, nu și a probelor scrise.
“Conform calendarului actual, mâine, 9 iunie, se termină perioada de încheiere a situației școlare pentru elevii din ani terminali. Ar fi trebuit să se încheie și înscrierea la examene. Perioada de încheiere se prelungește până pe 13 iunie. La celalte clase nu se impun modificări. În ceea ce privește înscrierea la examene, la Bacalaurea se prelungeşte până pe 13 iunie. Probele de competențe se vor susține în perioada 14-23 iunie. În ceea ce privește probele scrise, nu se impune în acest moment modificarea calendarului”, a declarat ministrul Educaţiei.


