Trotinist accidentat pe Drumul Careiului, după ce a ieșit de pe pista de biciclete direct pe drum, în fața unei mașini

La data de 13 iunie a.c., în jurul orelor 11.30, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe strada Careiului, din municipiu.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr de 24 de ani, din Satu Mare, ar fi circulat cu o trotinetă electrică pe o pistă amenajată pe trotuar și ar fi pătruns pe partea carosabilă, intrând in coliziune cu un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 41 de ani, din Odoreu.
Din producerea evenimentului rutier, a rezultat rănirea tânărului de 24 de ani, care a fost transportat la Spitalul Județean Satu Mare.
Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
foto: www.dincolodesport.eu

