Șapte șoferi lăsați fără talon de RAR și politie, prinși circulând cu ITP-ul expirat
La data de 13 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției oraș Ardud au desfășurat activități specifice, pe DN 19/A și DJ 108L, în localitatea Mădăras, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român Satu Mare, în vederea identificării conducătorilor auto ale căror vehicule produc zgomote care depășesc pragul fonic impus de lege, cele care emană noxe peste limita maximă admisă, care prezintă defecțiuni tehnice, cele care au aplicate folii neomologate, precum și cele care au valabilitatea inspecției tehnice expirată.
În cadrul activităților desfășurate, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale și s-a luat măsura retragerii a 3 certificate de înmatriculare, pentru nereguli descoperite, astfel Inspecție tehnică periodică expirată, emisie de noxe peste limita admisă și netranscrierea unui autovehicul la termen.
Astfel de acțiuni vor fi puse în aplicare și pe viitor, pentru a descuraja adoptarea unui comportament rutier neadecvat pe drumurile publice, întrucât conduita unui conducător auto trebuie să rămână una corectă și, totodată, să dovedească respect pentru ordinea și liniștea publică.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare